Intrarea Domnului în Ierusalim, poate fi înțeleasă ca o sărbătoare a trimfului, un moment festiv de aclamație din partea mulțimii prezente în cetate, o efervescență a bucuriei generale revărsată pe străzile Ierusalimului la primirea lui Mesia, o bucurie ce s-a transmis peste veacuri până în zilele noastre. Venirea Domnului la Ierusalim, însemna de fapt venirea Sa conștientă spre a pătimi răstignirea și moartea pe cruce, era asumarea conștientă a unui act martiric unic în istorie, era jertfa cea mai presus de fire ce se aducea Tatălui pentru ispășirea păcatelor întregului neam omenesc. Întrebarea care se naște în aceste circumstanțe învăluite de bucuria primirii lui Hristos și întrezărirea patimilor Sale este următoarea: Oare au știut cei de atunci că Cel ce vine călare pe mânzul asinei este Mesia? Dacă da, atunci unde au fost în momentul răstignirii Domnului? Dacă nu, ce înțeles mai are această intrare triumfală a lui Iisus în Ierusalim?
Hristos a venit în lume propovăduind împărăția lui Dumnezeu și niciodată de la căderea lui Adam în păcat, omul nu mai fusese atât de aproape de Dumnezeu ca acum. Minunile pe care le săvârșise Mântuitorul pe pământ erau semnul vizibil al apropierii acestei împărății. Oamenii erau uimiți de cuvintele lui Hristos(Ioan 7,46), vedeau că în El se împlinesc profețiile Vechiului Testament și totuși se întrebau, cine este. Fariseii îi ceruseră în mod expres să le arate semn din cer, dar El refuză, însă avea să-l învie pe Lazăr cel mort de 4 zile. Acum avea să-și descopere în mod plenar dumnezeirea Sa. Învierea lui Lazăr atrăgea atenția mulțimii, că Învățătorul, este de fapt și Domn al vieții, cel ce prefigura prin acest act învierea universală de la sfârșitul veacurilor. Dacă în urma acestei minuni, mulțimea era uluită, în Sinedriu fariseii își dăduseră mâna cu saducheii și hotărâseră: ,,că este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul”(Ioan11,50). Mântuitorul Iisus Hristos devenise incomod pentru forurile religioase ale lui Israel, tocmai datorită mesianității Sale. Însă cei ce trebuiau să-L identifice primii pe Mesia, potrivit profețiilor pe care le predicau și mai apoi să-L aclame, sunt cei ce de fapt uneltesc moartea Mântuitorului.
Ceea ce dă dramatism și totodată umbrește bucuria Floriilor, este faptul că El cunoaște hotărârea luată în Sinedriu, dar dorește să mai amâne momentul patimilor Sale. Hristos nu a avut un trup aparent, El a suferit real batjocura și durerea Crucii, de aceea ca Om are tendința de a amâna pătimirea Sa sau în Grădina Ghetsimani se roagă Tatălui de a trece peste acest tulburător moment (Matei 26,39). Așa se explică faptul că între învierea lui Lazăr și intrarea în Ierusalim, Hristos încearcă pentru ultima dată să-și descopere calitatea de Mesia, de Uns al Domnului. În această perioadă se condensează multe din minunile pe care noi le cunoaștem din paginile Sf. Scripturi. Iisus avea să facă un ultim drum până la marginea Galileii, scrutând pentru ultima dată locurile binecuvântate ale copilăriei și mai apoi ale activității Sale, aici îi vindecă pe cei 10 leproși, iar apoi însoțit de ucenici și de apropiați ai Săi, vine spre Ierusalim spunându-le adesea ce avea să pătimească aici. În tot acest drum, apostolii șochează prin nepricepere sau naivitate, unii dintre ei, Ioan și Iacov îi cer demnități împărătești pentru când vor ajunge în cetate. În Ierihon, Zaheu are privilegiul de a-L primi pe Iisus în casa sa, iar prin acest gest Domnul arată că mântuirea ce va fi câștigată prin jertfa Sa pe Golgota este pentru toți oamenii. Bartimeu, orbul de la marginea Ierihonului îl strigă în gura mare: ,,Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!” (Marcu10,47) arătând astfel puterea credinței, iar în Betania, când Maria sora lui Lazăr varsă mir de mare preț pe creștetul și pe picioarele Domnului, ștergându-le apoi cu părul capului ei, îl descoperă prin acest act pe Iisus ca fiind Mesia, adică Unsul Domnului. Cu toate că această ungere are și valențele unei înmormântări, totuși se dă acum pe față și ostilitatea lui Iuda. Pentru cei ce nu iubesc pe Dumnezeu, orice cheltuială de acest gen este prea costisitoare și nu merită, lucru pe care îl putem sesiza și în zilele noastre, iubirea de argint camuflată în spatele acțiunilor de caritate pot constitui un zid de separație între om și Dumnezeu. Și Petru s-a dezis de Iisus, dar a fost primit înapoi cu condiția iubirii.
Hristos vine în Ierusalim, pentru a-și oferi viața ca preț de răscumpărare pentru păcatele oamenilor, dar înainte de a ajunge pe Golgota, a ținut să Se descopere ca fiind Mesia cel prezis de prooroci și să descopere pacea viitoarei împărății pe care o va deschide lumii întregi prin jertfa Sa. Ramurile de finic și stâlpările aruncate înainte-I pe cale, cadrul primăvăratic, prezența blândă și smerită a Domnului călare pe mânzul asinei, precum și strigătul: ,,Osana!” plin de bucurie al copiilor, sunt elemente care configurează imaginea unei lumi noi, a unei lumi în care domnește pacea vestită de îngeri încă de la nașterea lui Hristos.
Aceasta este bucuria Floriilor, a-L recunoaște pe Iisus Hristos ca Domn al vieții tale, ca Dumnezeu milostiv și plin de dragoste, ce vine de bună voie în Ierusalim să moară în locul tău și al meu, ca mai apoi noi toți să ne putem bucura de această împărăție ce ni se deschide prin jertfa și învierea Sa. Trebuie însă un lucru … trebuie să crezi asta, dacă nu, vom fi ca și cei care la poala Crucii lui Hristos, ziceau cu răutate: ,,Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască!”(Matei 25,42)
Pr. Augustin Câmpean
Popas duhovnicesc: Floriile – redefinirea identității lui Hristos
